Istoric biserica


SCURT ISTORIC AL BISERICII

Textul Pisaniei aflat deasupra uşii de la intrarea în pronaos din anul 1898 ne dezleagă misterul numelui acestui sfânt locaş: în vechime berzele şi-au făcut cuibul pe acoperişul de şindrilă al acestei biserici, de aceea localnicii au numit-o "Cuibul cu Barza".

Începuturile acestui sfânt locaş se pierd în istorie. Primele ştiri cu privire la existenţa unei biserici pe locul celei actuale le avem abia în secolul al XVIII-lea, când aflăm că pe latura de sud a Podului de Pământ (ulterior strada Ştirbei Vodă), aproape de intersecţia cu strada Berzei, exista o mică biserică, care se ruinase înainte de anul 1760. O ştire din anul 1766, în care se vorbeşte de o biserică zidită de Anastasia Cantacuzino în mahalaua "Podul de Pământ", nu este confirmată de Banul Mihai Cantacuzino.

În locul acestei biserici a fost construită o nouă biserică mai mare de către "piosul creştin Clucerul[1] Dona şi soţia sa Zamfira, cam pe la anul 1760", având hramul Sfântul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. După moartea ctitorilor s-a aşezat în anul 1830 o lespede deasupra mormântului lor, aflat în naosul sfintei biserici, pe care este consemnat acest lucru.

Biserica a fost reparată succesiv în anii 1853, 1877 (s-a reparat şi construit din nou turla cea mare) şi 1898, când biserica s-a reparat în mod radical cu concursul arhitectului T. Dobrescu. Acum a fost pictată de către preotul-zugrav Vasile Damian în stil neobizantin, s-au desfiinţat stâlpii care despărţeau naosul de pronaos, pridvorul a fost închis şi s-a adăugat un alt pridvor cu trei arcade acoladă. Biserica a fost cuprinsă în lista monumentelor istorice.

După stricăciunile produse de cutremurul din anul 1977 locaşul bisericii a fost consolidat începând din anul 1984 prin grija preotului paroh Vasile Axinia şi cu concursul arhitectului Gheorghe Naumescu, făcându-se trei centuri de beton armat legate între ele cu stâlpişori, consolidându-se şi turla de pe pronaos. Pe faţada de apus s-a aplicat un medalion de mozaic executat de fraţii Profeta. Pictura a fost curăţată şi împrospătată de către d-na Virginia Videa.

După terminarea lucrărilor de restaurare în anul 1987 biserica a fost trecută în rândul bisericilor ce trebuiau demolate, pentru noua amenajare urbanistică a zonei Ştirbei Vodă. În cele din urmă s-a găsit o cale de salvare a monumentului, executându-se translarea ei cu 12 metri spre sud, la data de 22 februarie 1988. Biserica Sfântul Ştefan - "Cuibul cu Barză" încheie astfel seria de monumente translate în Bucureşti de către echipa de specialişti condusă de domnul inginer Eugen Iordăchescu. Biserica a fost repusă în funcţiune şi resfinţită la data de 21 noiembrie 1990.

Între anii 1990 și 2012 ansamblul bisericii a cunoscut mai multe transformări. O frumoasă grădină a fost amenajată în jurul bisericii declarată monument istoric, iar locașul bisericii a fost restaurat integral prin grija preoților bisericii și cu sprijinul Primăriei Sectorului 1 Capitală. Slujba de resfințire a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în data de 21 octombrie 2012.

___________________________________________________________________________



The history of St Stephen’s Church – „The Stork’s Nest”

The inscription above the entrance door to the narthex, dating from 1898, accounts for the name of this holy place of worship: in olden times, storks used to build their nests on the shingled roof of the church, causing the local people to call it „Cuibul cu Barză”, i.e. „The Stork’s Nest”.

Archaeological works have revealed the existence of two old wooden churches built during the 16th-17th centuries, on the site of the extant church. In mid-18th century the present-day masonry church was built by Anastasia and Șerban Cantacuzino. By early 19th century, this church had become dilapidated, which prompted Dona Clucerul[1] and his wife Zafira to have it reconstructed. These latter founders’ tomb, whose stone slab bears the year 1830, is still in the church narthex.

The church was successively repaired in 1853, 1877 (the great church tower was repaired and rebuilt), and 1898, when it was completely rebuilt, with the assistance of architect Toma Dobrescu. In the same year, the church was painted in neorealist style by the priest painter Vasile Damian, the pillars separating the nave and the narthex were pulled down, and the old church porch was closed, making room for another one embellished with three accolade arches. The church was listed among Historical Monuments in the year 1955.

After the damage caused by the earthquake in 1977, the parish priest Vasile Axinia, assisted by architect Gheorghe Naumescu, initiated a process of restoration of the holy place in 1984, which involved the building of three steel concrete belts joined by small ornamental pillars, as well as the consolidation of the tower atop the narthex. A mosaic medallion, executed by the Profeta brothers, was applied on the western façade of the church.

Once the restoration work had been finished in 1987, the place was listed among the churches intended for demolition, to make room for the new urban arrangement of the Știrbei Vodă area. A way of sparing the monument was eventually found, and the church was translated (physically moved) 16 meters to the south, on February 22, 1988. Thus, St Stephen’s Church – „Cuibul cu Barză” – is the last monument in Bucharest translated by engineer Eugeniu Iordăchescu’s team. On November 21, 1990, the church was reconsecrated and put into service.

After 1990, during the pastoral office of Father Nicolae Stoleru, a beautiful garden was laid out surrounding the church, and between 2005-2012 the church was fully restored on the inside (the painting and the Iconostasis) and the outside, through the care of Father Daniel Benga, assisted by the members of the parish council, as well as all the parishioners. 



[1] The Clucer was a small rank in the medieval administration of the Romanian countries, usually charged with the supply of goods for the voivod’s court.



Historique de l’église Saint Étienne – Nid de cigogne

Le texte de la plaque située au-dessus de la porte d’entrée dans le pronaos datant de 1898 nous éclaircit le mystère du nom de ce saint lieu de culte:  les cigognes qui autrefois faisaient leur nid sur le toit en bardeaux de l’église,  ont suggéré aux habitants de la paroisse ce joli nom de „Cuibul cu Barză” – Nid de cigogne.

Les fouilles archéologiques ont documenté l’existence de deux vieilles églises en bois des XVI-XVII-èmes siècles construites sur le site actuel. L’actuelle église en maçonnerie fut construite vers la moitié du XVIII-ème siècle par Anastasia et Șerban Cantacuzino. Au début du XIX-èmè siècle, les dégâts causés par le temps imposent la réfection de l’église qui est refondée par Dona Clucerul (le Sommelier)[1] et par son épouse Zafira. Les deux derniers fondateurs reposent dans leur tombe qui se trouve toujours dans le pronaos de l’église. Sur la pierre tombale est gravée l’année 1830. 

L’église a été successivement restaurée en 1853, 1877 (lorsque fut reconstruite la grande tour) et complètement rénovée en 1898 avec le concours de l’architecte Toma Dobrescu. La même année, le prêtre peintre Vasile Damian  peint l’intérieur en style néorealiste, les piliers qui séparaient le naos du pronaos sont abattus et le portique d’origine est  bouché pour faire place à un autre, avec trois arcades en accolade. Depuis 1955 l’église figure sur la liste des monuments historiques.

En 1984 des travaux de consolidation – le tremblement de terre de 1977 avait endommagé l’église – sont entrepris par les soins du prêtre Vasile Axinia soutenu par l’architecte Gheorghe Naumescu : trois ceintures en béton armé reliées par de petits piliers sont mises en place, la tour du pronaos est renforcée. Un médaillon de mosaïque réalisé par les frères Profeta est appliqué sur la façade ouest. La peinture a été restaurée par madame Virginia Videa.

En 1987, les travaux de restauration à peine finis, l’église tombe dans le lot des monuments menacés de démolition pour cause de prétendus « aménagements urbanistiques ». Une solution est trouvée in extremis : le 22 février 1988 l’église est déplacée le long de 16 mètres au sud. L’église Saint Étienne – Nid de cigogne (Cuibul cu Barză) est la dernière de toute une série de monuments déplacés dans Bucarest par l’équipe de spécialistes dirigée par l’ingénieur Eugeniu Iordăchescu. L’église est rouverte et consacrée à nouveau le 21 novembre 1990.

Après 1990, un beau jardin a été réalisé autour de l’église à l’initiative du Père Nicolae Stoleru. L‘église a été complètement restaurée entre 2005 et 2012 à l‘intérieur (la peinture et l‘iconostase) et à l‘extérieur sous la direction du Père Daniel Benga soutenu par les membres du conseil paroissial, ainsi que par tous les fidèles de la paroisse.



[1]  Dignitaire en charge de la table et des vivres à la Cour du Prince ou dans une maison seigneuriale dans les Pays Roumains à l’époque médiévale.


Dictionar Ortodox