MISIUNE

06. Programul social-filantropic „Mâinile iubirii dumnezeiești”

Programul social-filantropic „Mâinile iubirii dumnezeiești” a fost inițiat în Parohia Sfântul Ștefan - Cuibul cu Barză începând cu anul 2003. Numele provine de la faptul că fiecare om care ajută un alt om devine „mâna” prin care Dumnezeu Însuși dăruiește celui nevoiaș. 

Inițial s-a realizat oferirea de alimente către 25 de familii nevoiașe din parohiei și către oamenii străzii. În ultmii ani programul s-a dezvoltat și s-a concretizat în strângerea și oferirea de bani, alimente, îmbrăcăminte, rechizite, mobilier și aparatură electronică unor persoane sărace sau unor centre sociale aflate în administrarea bisericii. Programul este implementat în mod special în cele două posturi mari de peste an.

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
05. Oferirea gratuită de medicamente

În parteneriat cu S.C. Farmacia Ioana SRL, oferirea gratuită de medicamente persoanelor și familiilor sărace și bolnave din parohia noastră, program derulat și în anii anteriori.

10. Cursuri de consiliere creștină a mamelor și soțiilor

Cursuri de consiliere creștină a mamelor și soțiilor din parohie, care se confruntă cu situații dificile materiale, familiale și/sau de relaționare cu soții și/sau copiii lor. Acestea vor fi oferite la Trapeza parohială de prof. Cristina…

Dictionar Ortodox