MISIUNE

04. Agapă creștină lunară la Trapeza parohiei pentru văduve

Parohia Sf. Ștefan oferă agape creștine lunare la Trapeza parohiei pentru 20 de văduve din comunitatea noastră, finanțate pe rând de familii din parohie. Această practică se întemeiază pe faptul că Sf. Arhidiacon Ștefan a fost rânduit pentru a „sluji la mesele” pentru văduve în comunitatea apostolică din Ierusalim.

Faptele Apostolilor, cap. 6, relatează următoarele:

„În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii (iudei) murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi.
2. Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese.
3. Drept aceea, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi, cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă.
4. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului.
5. Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia,
6. Pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se şi-au pus mâinile peste ei”.

 

Cele două responsabile pentru organizarea acestor agape sunt doamnele Mariana Popa - tel: 0742707597 și Mirela Stanciu - tel: 0723547961. Doritorii se pot adresa dânselor pentru programarea unei agape.

 

 

Prima agapă a Sf. Stefan

În data de 11 ianuarie 2015 a fost oferită prima agapă în numele Sf. Arhidiacon Ștefan de către familia Zlătaru, iar prin aceasta a fost inaugurată o instituție a iubirii și a comuniunii. 

 

 

În data de 8 februarie 2015 a fost oferită a doua agapă la trapeza parohială de doamna Mirela Stanciu și doamna Mariana Popa în numele Sf. Arhidiacon Ștefan și întru pomenirea celor adormiți din familiile lor. S-au citit fragmente din Noul Testament și din lucrarea doamnei preotese Juliana Schmemann despre viața părintelui Alexander Schmemann.

A doua agapă a Sf. StefanMărturia unei participante, care a dorit să rămână anonimă:

„Deși am ce îmi trebuie acasă, m-am simțit foarte bine în această comuniune de iubire. Adesea, duminica mâncam acasă singură și plângeam... Copiii mâncau singuri înaintea mea, iar apoi plecau la calculatoare sau telefoane. Îi mulțumesc Sfântului Ștefan pentru bucuria zilei de azi”.

 

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
05. Oferirea gratuită de medicamente

În parteneriat cu S.C. Farmacia Ioana SRL, oferirea gratuită de medicamente persoanelor și familiilor sărace și bolnave din parohia noastră, program derulat și în anii anteriori.

10. Cursuri de consiliere creștină a mamelor și soțiilor

Cursuri de consiliere creștină a mamelor și soțiilor din parohie, care se confruntă cu situații dificile materiale, familiale și/sau de relaționare cu soții și/sau copiii lor. Acestea vor fi oferite la Trapeza parohială de prof. Cristina…

Dictionar Ortodox